CoBuild. Un festival dedicat pasionatilor de utilaje si tehnologii in domeniul constructiilor

Te invităm la CoBuild 2024.

Pentru cei care nu au aflat deja, CoBuild este un festival dedicat pasionaților de utilaje și tehnologii în domeniul construcțiilor. De fapt, CoBuild este singurul târg de tip festival din România dedicat constructorilor, operatorilor, antreprenorilor și tuturor actorilor din industrie. Prima ediție a acestui eveniment a avut loc în Ciugud, județul Alba, în perioada 11 - 13 mai 2023, și a reprezentat un succes absolut!

Sute de utilaje de construcții și produse inovatoare i-au întâmpinat pe miile de vizitatori ai CoBuild în cele 3 zile de festival. Participanții au avut ocazia să vadă primele utilaje electrice aduse pe piața din România și să afle cum arată viitorul industriei, prin intermediul Guide Tech, specialiști în tehnologii de coordonare artificială a utilajelor de construcții.

CoBuild a fost compus din 5 zone de interes: Zona Expo a fost dedicată expunerii de utilaje de construcții, tehnologii și produse conexe. Zeci de companii de renume din România și-au prezentat ultimele apariții și au răspuns tuturor întrebărilor participanților, Zona Demo a fost locul unde se întâmplă acțiunea! Operatori profesioniști de utilaje au manevrat cu măiestrie excavatoare, încărcătoare frontale și buldozere, iar vizitatorii au putut să testeze aceste utilaje personal, Zona Chill & Family a fost acolo unde participanții la CoBuild, familia și prietenii și-au petrecut timpul într-un cadru relaxant și au participat la diverse activități distractive. Cei mici au fost bineveniți la CoBuild și au fost răsfățați cu o mulțime de jocuri! Zona Food & Drinks a fost zona food truck. Acolo, vizitatorii CoBuild și-au delectat papilele gustative cu mâncăruri dintre cele mai delicioase și băuturi dintre cele mai alese! Oferta a fost variată, așa că participanții la festival au găsit totul pe gustul lor. Zona Conference a fost dedicată conferinței Viitorul României, în cadrul căreia specialiști din industrie au împărtășit publicului din experiența lor și au prezentat viziunea lor despre direcția industriei. Totodată, participanții la eveniment au avut ocazia să primească răspunsuri la cele mai stringente întrebări.

Expozanții s-au declarat încântați de felul în care s-a desfășurat prima ediție a festivalului CoBuild, iar cei mai mulți dintre ei și-au rezervat deja un loc pentru ediția de anul viitor.

Anca Hansa, director general Genco ‘93.

Am avut încredere teribilă în CoBuild și nu am fost dezamăgiți deloc. Este o reușită pentru primul eveniment de acest gen. Noi am participat la foarte multe expoziții în cei 30 de ani. Într-adevăr, în ultima vreme, în afară de cele internaționale, în România nu prea au fost evenimente și am avut puține emoții cu participarea aceasta, dar e o reușită. Suntem foarte mulțumiți și chiar partenerii noștri germani care au fost alături de noi au fost foarte mulțumiți.

Bogdan Constantin, specialist relații publice și comunicare Titan Machinery.

Este prima ediție a CoBuild, o premieră pe piața din România în industria de construcții. Ne bucurăm să fim parte a acestui eveniment. Ca să marcăm ca atare această ocazie, am venit la CoBuild cu o gamă variată de utilaje pentru construcții, de la trei producători de utilaje premium: Case Construction, Wacker Neuson și First Green.

Ruben Marian, fondator și CEO UTILBEN.

Am fost foarte bucuroși și deschiși la idee când am văzut organizarea CoBuild, pentru că e ceva diferit. În industria noastră a utilajelor de construcții, nu există astfel de târguri, de festivaluri în care operatorii să poată să testeze utilajele și în care să putem să intrăm în contact cu tehnologia.

Avem nevoie ca oamenii să interacționeze cu utilajele și tehnologia, avem nevoie să le arătăm ceea ce se poate, să le arătăm viziunea. Este de interes pentru noi pentru că, în următorii ani, partea asta de utilaje se va dezvolta foarte mult și ne trebuie un loc unde să putem rămâne la zi cu ceea ce se întâmplă în industrie.

Lucian Varga, CEO ATP Motors.

Am venit la CoBuild pentru că am văzut că se poate și în străinătate, că funcționează afară, că sunt târguri mari unde producătorii merg să-și expună produsele și să socializeze. Este o modalitate prin care tu, ca producător, tu, ca vânzător - depinde ce statut ai, depinde ce strategie abordezi -, îți expui produsul, discuți cu clienții și colaboratorii tăi care vin din diferite locuri ale țării, dar, în același timp, discuți și cu concurența.

Concurență care, pentru o zi, două, trei, cât e festivalul, nu e neapărat o concurență, ci e un loc de socializare. Cred că, în cadrul festivalurilor de genul acesta, concurența nu își are locul. Există o colaborare, chiar dacă e tacită, e mută, dar există o colaborare în sensul acesta și, atâta timp cât credem în asta, cred că avem cu toții de câștigat.

Marian Stoica, director executiv Endress Power Utilaje Pro.

În primul și-n primul rând, este o onoare pentru noi să fim prezenți în cadrul acestui festival de utilaje de construcții, CoBuild. Este prima expoziție în afara Bucureștiului la care participăm. Noi suntem obișnuiți cu zona respectivă. Pentru noi, este o încântare să fim aici.

CoBuild este organizat de publicația Mașini și Utilaje, asociația 11even și agenția de marketing Avanti, cu sprijinul Primăriei Ciugud. Toate detaliile despre eveniment sunt pe www.cobuild.ro

Adriana Arabolu